• Principiul autodeterminarii - Acordam prioritate acelor persoane defavorizate care dovedesc dorinta clara si constanta de a-si asuma in viata toate responsabilitatile, obligatiile si drepturile presupuse de statutul de adult bine integrat in societate.
• Principiul parteneriatului - Tot ceea ce facem pentru beneficiarii nostri este realizat impreuna cu ei.
• Principiul proactivitatii si participarii - Descurajam mentalitatea de “asistat” si alte comportamente sau conduite de dependenta si incurajam participarea activa a clientilor in procesul de crestere a calitatii vietii.
• Principiul realismului SMART - Oferim beneficiarilor exclusiv realitati si nu iluzii, obiectivele in lucrul cu acestia sunt specifice, masurabile, posibil de atins, realiste si planificate in timp.
• Principiul consecventei si a diversitatii - Nu renuntam in caz de esec partial sau temporar. Reorganizam strategia de lucru, reanalizam impreuna cu clientii situatia sociala si psihologica, propunem un plan adecvat nevoilor acestora.
• Principiul autonomiei - Incurajam beneficiarii nostri sa depuna personal eforturi pentru a se integra complet si stabil in societate. Dezideratul este autonomia beneficiarului si dependenta cat mai scazute de servicii si prestatii.
• Principiul suprematiei familiei - Cea mai fragila familie valoreaza mai mult decat cea mai eficienta institutie, de unde rezulta ca institutionalizarea este doar o solutie extrema.
• Principiul non-discriminarii – in cadrul activitatii noastre sunt promovate drepturile egale, oportunitatile egale, sansele egale, este interzisa discriminarea de orice fel, pe orice criteriu.
• Principiul proximitatii – in cadrul serviciilor noastre incurajam integrarea copiilor si familiei in mediul lor de viata, in proximitatea zonei de rezidenta, in perimetrul social de apartenenta, in proximitatea tuturor serviciilor publice si private care pot sprijini integrarea lor sociala;
• Abordarea holistica - sistemica – in cadrul activitatii noastre familia este abordata in integralitatea ei, sunt abordate problemele tuturor membrilor familiei, copii/adulti, sunt luate in considerare toate situatiile de dificultate, se incearca abordarea tuturor aspectelor familiale si sociale, familia este evaluate si abordata din toate perspectivele: psihologica, sociala, economica, educationala, vocational-profesionala, parentala, etc.