Scoala prietenă 2022
Model de intervenție integrată pentru educația copiilor din medii dezavantajate.

Școala Prietenă. Model de intervenție integrată pentru educația copiilor din medii dezavantajate este un nou proiect al ASIS, cofinanțat de United Way România în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2023. Proiectul desfășoară în Școala Gimnazială Ion Dumitriu și în comunitățile din sectoarele 6 și 2 și vizează copiii din ciclul primar, părinții acestora și cadrele didactice care lucrează cu ei.
Scopul proiectului: Prevenirea abandonului școlar prin facilitarea participării la educație a copiilor proveniți din medii defavorizate, neșcolarizați sau aflați la risc de abandon școlar.

ACTIVITĂȚI

PENTRU COPII

  • Educative: program de dezvoltare a abilităților socio-emoționale în clasele din ciclul primar și suport pentru realizarea sarcinilor școlare;
  • De îmbunătățire a abilităților de literație prin activități de timp liber la sesiul ASIS și lectură;
  • De educație pentru protecția mediului, prin excursii, activități recreative și creative;
  • De suport material, pentru copiii a căror situație materială are impact negativ asupra rezultatelor școlare;

PENTRU PARINTI

  • Academia Părinților – activități de consiliere și parenting individuale și de grup pentru îmbunătățirea abilităților părinților de a înțelege și satisface nevoile copiilor și importanța menținerii relației cu școala și cadrele didactice;
  • Sprijin pentru obținerea unor servicii și prestații sociale.

PENTRU CADRELE DIDACTICE

  • Academia Profesorilor – program de training pentru cadrele didactice orientat spre îmbunătățirea competențelor de lucru cu copiii proveniți din medii defavorizate și sprijin specializat pentru participanții la training pe durata proiectului.
Proiectul „Școala Prietenă. Model de intervenție integrată pentru educația copiilor din medii dezavantajate” continuă!
Două clase din ciclul primar al Școlii „Ion Dumitriu” au participat la programul de dezvoltare a abilităților socio-emoționale în lunile aprilie, mai și iunie.
În paralel, la sediul ASIS, au fost organizate activități socio-educative pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani. Începând cu luna iunie vor fi organizate activități în afara sediului, iar copiii se vor bucura de vizite educative la muzee, de participarea la diferite ateliere și experimente.
Părinții copiilor au luat parte la întâlniri de grup, dar și la consilieri individuale, în scopul îmbunătățirii abilităților de înțelegere și de satisfacere a nevoilor copiilor, iar pentru unii dintre aceștia s-a oferit sprijin în vederea obținerii unor servicii și prestații sociale.
Cadrele didactice au participat la sesiuni de training în vederea îmbunătățirii competențelor de lucru cu copiii proveniți din medii defavorizate.
Așteptăm vacanța de vara și programul de activități cu copiii ce va urma!
Excursia la Comana a fost un prilej pentru copiii ASIS nu doar de a-și extinde sfera interacțiunilor sociale, ci și de o altfel de conectare cu natura. Pe parcursul călătoriei lungi cu autocarul, în încercarea de a o face mai ușoară, am încropit rapid o rețetă numai bună de savurat de către școlarii noștri. Principalul ingredient a fost bineînțeles joaca, amestecat cu multă lectură, iar pentru cei care au dorit și desert, am pregătit câteva calcule matematice și o vânătoare de litere.
Odată ajunși la Comana, ne-am bucurat de timpul petrecut împreună prin diferite jocuri în aer liber. Am făcut întrecere cu sacul, ne-am jucat mimă, atinge talpa, limbo, întrecere cu spatele, roaba etc.
După o pauză binemeritată, am pornit la explorat mediul. Plimbarea cu vaporașul ne-a oferit oportunitatea să ne bucurăm de fauna sălbatică a Deltei Neajlovului. Canalele cu stuf ne-au plăcut cel mai mult. Am văzut lișițe, lebede și egrete. Am sperat că vom întâlni și un stârc de noapte, însă cel mai probabil era la vânătoare. Ghidul, ne-a învățat cum să avem grijă de vietățile din jurul nostru și cum putem să protejăm mediul.
Ne-am încheiat ziua cu încă o porție de joacă și cu o repriză de somn care a făcut mai tolerabilă călătoria cu autocarul. Plimbarea a fost posibilă cu sprijinul financiar al United Way România.
La final de august ne-am luat la revedere de la vacanța de vară printr-o altă excursie pentru copiii din proiectul Școala Prietenă, finanțată de prietenii noștri de la United Way Romania. Târgoviște s-a dovedit a fi un orășel încântător, cu iz medieval. Scopul excursiei a fost acela de a stârni curiozitatea copiilor în privința trecutului istoric și a ne distra împreună cu ei. Așa că am combinat învățarea prin lectură și informații despre istoria țării cu activitățile recreative.
În program am avut Curtea Domnească, Grădina Zoologică și Parcul Chindiei. Vizita la Curtea Domnească a reprezentat un succes. Ghidul ne-a ajutat să aflăm și să înțelegem informații despre viața la curțile voievozilor Țării Românești în secolele XV - XVI. Am făcut, împreună cu copiii, un popas imaginar într-o lume demult apusă, dură, cu alte legi și reguli, dominate de sabie, paloș și teapă. Turul realizat de ghid ne-a prezentat Biserica din incinta Curții, casele domnești, băile și zidurile curții domnești, iar Turnul Chindiei a reprezentat punctul culminant al vizitei.
Nici vizita la Grădina Zoologică nu a fost mai prejos. Animale domestice și sălbatice, păsări, reptile și pești, toate au adus zâmbetul pe chipul copiilor. Entuziasmul lor a atins cote maxime. O parte dintre copii nu au mai văzut animale sălbatice înainte și au rămas uimiți de aspectul și mărimea lor.
Chiar și drumul cu autocarul a fost o experiență pentru copii, s-au legat noi prietenii, s-au spus glume, ghicitori și am făcut joculețe de care își vor aminti cu drag.
Vacanța a luat sfârșit!
Cele trei luni de vară au fost pline de activități captivante pentru copii. Am pornit la drum timizi, ne-am distrat la Centrul pentru Familie ASIS, am organizat activități educative, dar și recreative, am râs, am glumit și am învățat multe lucruri noi.
Copiii s-au bucurat când au participat la realizarea unor experimente științifice, când au plantat semințe de flori și fructe, când au învățat să recicleze, când au descoperit poveștile cu zâne și feți-frumoși vechi și roboței moderni.
Călătoria noastră a continuat pe meleaguri noi: am vizitat muzee, am aflat despre viața animalelor de la Grădina Zoologică, dar și a celor preistorice din cadrul Muzeului de Științe Naturale Grigore Antipa, am descoperit fascinanta lume a plantelor expuse în serele din Parcul Moghioroș.
Timpul petrecut în aer liber a fost răpit orelor pe care copiii le petreceau în mod obișnuit în fata telefoanelor sau calculatoarelor.
Mulțumim tuturor voluntarilor implicați în activitățile noastre și îi așteptăm cu drag în continuare.
Chiar dacă vara a luat sfârșit noi pregătim un alt program de activități pe care îl vom comunica în cel mai scurt timp. Pana atunci, le urăm copiilor succes în noul an școlar!
Mai multe informații despre proiect la telefon 021 323 38 55, e-mail: asis.sediu@gmail.com.

Meniu